luni, 27 septembrie 2010

poveste

Era batran si obsedat de gandul mortii. Toata viata cautase cu disperare un drum catre nemurire. Nu-l gasise si era deprimat.
Insa, in acea dupa-amiaza calduroasa de august incepura surprizele. Roata timpului incepu sa-si schimbe cu periodicitate sensul. Ceea ce era copil devenea cu timpul parinte dar... ceea ce era parinte devenea in acelasi interval de timp copil fiind crescut chiar de propriul sau copil devenit acum parinte.
Si totul se repeta fara a se mai da nastere unor noi copii. Pe Pamant traiau aceiasi oameni sute de ani avand de fiecare data acelasi destin.
A incercat de nenumarate ori sa ceeze cate un destin diferit pentru fiecare viata dar i-a fost imposibil.
Pentru batran era curios ca toata lumea accepta acest lucru ca pe ceva normal. In ceea ce-l privea el vedea aceasta ca pe o implinire a visului sau: nemurirea.
Avea impresia ca ramasese singurul om care intelegea ce se petrece si intelegea ca avea in fiecare noua viata acelasi destin. In timp ce pentru ceilalti oameni ficare viata parea una noua, necunoscuta, pe care o traiau cu aceeasi pasiune ca pe cea dintai, pentru el aceasta existenta devenea din ce in ce mai obositoare si lipsita de sens.
Intr-una din zile incerca sa explice unor prieteni acest lucru dar fu luat in ras. Disperat a incercat o ultima cale: sinuciderea. Dar acest lucru era imposibil in lumea in care traia pentru ca aici toti oamenii erau nemuritori.
Batranul fu gasit intr-o zi de fiul sau delirand. Innebunise.
In timp ce baiatul isi veghea tatal, sotia lui avea grija ca primul nepot al batranului sa creasca fericit.

clasa a VI-a sau a VII-a ... ???

vineri, 20 august 2010

ia o pauza 1

Esti invatat de mic asa cum e corect: sa nu furi, sa nu minti, sa ii respecti pe cei din jur (chiar daca ei nu te respecta) ... nici macar nu se pune problema sa ti se spuna sa nu ucizi... ar trebui sa fie o chestie genetica... parerea mea... pur si simplu sa nu poti face asta. 



Pana aici totul e bine si frumos... si traiesti inconjurat de familie, avand toate aceste principii sanatoase si de bun simt... toti se comporta in jurul tau ca atare... e minunat. 
Dar...


Visul frumos se termina brusc. Respectiv odata cu iesirea ta in lume si cu intrarea in contact cu alte persoane. 


Constati cu stupoare ca aproape toti ceilalti nu au nici o legatura cu aproape toate principiile care ti-au fost predate tie de mic. Lumea minte, fura... imbarliga... face rau (de multe ori fara un motiv intemeiat) ... omoara chiar.


Am ajuns aici sau asa a fost dintotdeauna? Tind sa cred si as vrea sa cred ca nu asa a fost mereu. Senzatia pe care am avut-o de la un moment dat incolo in viata a fost ca m-am nascut prea tarziu... Impresia mea este ca societatea, sistemul social de fapt si inmultirea rapida ne-a indreptat catre acest comportament. Este evident ca resurse exista pentru a ne fi bine tuturor. Este grav ca unii, foarte putini, vor foarte mult doar pentru ei. Si mai considera ca li se si cuvine treaba asta. Restul trebuie sa munceasca enorm de mult DOAR ca sa supravituiasca. Asta poate fi echitate vreodata?


Ce ar trebui sa imi invat copilul ca sa se poata descurca, ca sa poata supravietui in jungla civilizatiei moderne?
Pai... in primul rand cred ca ar trebui sa il invat sa joace teatru. Si asta in viata de zi cu zi... cu aproape toata lumea. Din mai multe motive:
- In ziua de astazi ceea ce conteaza este IMAGINEA. In fata fiecarei persoane pe care o intalnim jucam un rol. Ajungem de cele mai multe ori ca dupa cativa ani de teatru din'asta ieftin sa nu mai stim cine suntem de fapt noi... Ce simtim cu adevarat in anumite situatii? Ce replica am vrea de fapt sa dam unor persoane in unele cazuri? Lucrurile astea ajung sa nu mai conteze ... pentru ca important este sa ne comportam si sa dam replicile pe care TREBUIE sa le dam. Tot teatrul asta se joaca pentru BANI. Este evident ca nu poti supravietui fara bani. Daca nu putem admite faptul ca ar trebui sa ii impartim in alt fel... ca sa poata duce toti o viata decenta, am putea macar admite, accepta, adopta o solutie de bun simt... de ce nu stim sa ajutam? 


Un calcul simplu: 1 ron de la 1 milion de persoane pe luna  = 1 milion de roni  = 237.000 euro / luna ... cate lucruri s-ar putea face cu banii astia pentru casele de copii sau de batrani sau pentru spitale?


Ar trebui sa ne invatam copiii sa DEA. Nu sa faca tot posibilul ca sa primeasca. Cred ca daca ne-am invata copiii de mici sa se bucure foarte mult atunci cand dau (nu conteaza ce) sau cand ofera ajutorul cuiva... lucrurile s-ar putea schimba usor spre bine.

Incercati sa luati o pauza de la rutina de zi cu zi in care sunteti prinsi si sa ajutati pe cineva care are intr-adevar nevoie... si asta poate sa fie si ajutorul dat unei batrane sa treaca strada... pentru voi inseamna mai nimic, pentru ea inseamna foarte mult... si, credeti-ma, sentimentul este minunat.

ia o pauza

E inuman sa lucram cate 10-12 ore pe zi si asta in cele mai multe cazuri fara pauza... Si treaba asta a devenit un cancer al societatii care se extinde si ne indobitoceste... noi convinsi fiind ca asa ar trebui sa se intample lucrurile... Daca dam un telefon la o firma (undeva la orele 17:00) si nu ne raspunde nimeni... incepem sa comentam ca cei de acolo nu au chef de munca si au spart usa spre casa... cand este evident ca e mult mai normal si mai sanatos ca asa sa procedam cu totii, nu sa muncim ca niste dobitoace sau ca niste robotei pana seara tarziu in speranta unui salariu mai mare sau a unei avansari... Avem nevoie de cate 2 masini si 3 case? Cred ca nu...
Incercati sa luati o pauza... sa va dati putin inapoi si sa priviti imaginea de ansamblu... de cate din lucrurile pe care ni le dorim avem cu adevarat nevoie?
Unii vor spune ca e normal sa ne dorim si lucruri de care nu avem neaparat nevoie... corect... dar merita efortul... de fapt pretul pe care il platim ca sa ajungem sa ne satisfacem acele dorinte? Si cand spun pret nu ma refer la banii platiti, ci la ceea ce trebuie sa dam noi in schimb pentru a obtine acei bani: sanatate si timp.